Adrian Papaghagi și ortodoxia familismului afemeiat

Andrei Caramitru este copia ratată în politică a tatălui său, care este un alt ratat politic printre cei “cincisprezece mii de specialiști ai Convenției Democratice”. Dacă se ținea de meseria de bază (actoria), cred că și Patria, dar și educația juniorului aveau de câștigat.

Adrian Papahagi este doar fericitul câștigător al unei curse finalizate într-un ovul. A ieșit, după cum se lăuda chiar el, raportându-se la Baconschi, “egal în origine” – un fel de origine sănătoasă, dar nu legată de dosarul de cadre, ci de ieșirea din coiul corect. De Origine Testiculară Intelighentă (că vorba aceea cu câtă carte știe și Organul). Este o altfel de mândrie de a fi ceva prin ce au făcut alții pentru a ajunge și el cineva – acel #Misecuvinism despre care am scris și răs-scris.

Din 2012, anul apariției sale în politică, când, impus de Traian Băsescu printre candidații la parlamentare din partea PD-L Cluj, a demonstrat că este doar muncitor, dar deloc organizator, băiatul acesta se tot scârbește de politică și pleacă. Dar pleacă precum bumerangul: se auto-aruncă dintr-o mână pentru a se reîntoarce către altă mână. Băsescu n-a fost bun că n-a câștigat nimic palpabil de la el. Macovei n-a fost bună. Mișcarea Populară nici atât. Forța Civică, un fiasco. M10, altul. Șamd. Până și intelectualii admirați la începutul deceniului au devenit pigmei în comparație cu noul model de admirație.

Poate ați uitat, dar Adrian Papahagi își tot găsește niște chipuri de lut la care se se închine (el, creștinul). Ultimul este acest Andrei Caramitru care mărturisește națiunii pe pagina sa de socializare că e așa de prost și crescut deoarece e „machidon” și, se știe, e ca omul, iar "omul este o persoană umană” (vorba lui Gică Hagi). Și cum "Viața e frumoasă, dar merită trăită" (tot Gică Hagi), Papahagi mărturisește și el cum i se aplică și lui mândria de a fi machidon: “nu ne lăsăm călcați în picioare, suntem afemeiați, dar familiști”... șamd, că nu am putut trece mai departe deoarece m-am prăbușit de râs. În tot tocilarul zace câte un afemeiat, asta este clar – asta dacă tânjitul după femei se încadrează la categoria afemeiat. Dar asta numai mâna dreaptă sau stângă a “afemeiatului” ne-o poate spune. Deocamdată, după imaginile din spațiul public cred că acești doi machidoni sunt, mai degrabă, efeminați.

Oricum, dincolo de această Machidoniadă, mai rămâne de lămurit cum se împacă din punctul de vedere al moralei creștinești asocierea dintre afemeiat și familist. Că tot se bate monedă pe valori creștine și moralitate...

PS: Eu mi-am consumat de multă vreme umorile și așteptările cu el, din momentul în care intelectualul lui tac-su a comis-o la greu într-o dispută cu mine, “politehnistul reșapat”. Într-una dintre replicile adresate într-o dispută pe SMS, fiul renumitului filolog, mi-a scris: “nu fă pe desteptul”. Dacă sorbonistul fecior al renumitului profesor Marian Papahagi nu se îmbolnăvea de grapinimanie, știa că, la modul imperativ, forma negativă de persoana a doua singular nu se obține de la forma afirmativa (în acest caz "fă", precedată de "nu"), ci de la infinitivul verbului "a face" precedat de adverbul de negație. Asta chiar dacă în limba româna, verbul "a face" reprezintă o excepție. Pentru că imperativul afirmativ, persoana a doua, singular, nu este identic cu indicativul prezent, persoana a doua sau a treia singular, așa cum se întamplă în cazul celorlalte verbe. Așadar, forma de imperativ afirmativ este, la persoana a doua singular, "fă", nu "faci" sau "face" Deci, “nu face” (asta, sau pe deșteptul)... Deci, i-am recomandat cu căldură de acum mulți ani: “Papahagi, nu face pe deșteptul! Fă niște gramatică!”

Și, gata!

Adauga comentariu