Delictul de temperatură

Prin Ordonanţă de Urmărire Generală, azi noapte, Guvernul lui Klaustrare a definit Delictul de temperatură: orice persoană care se prezintă cu 37,3 grade Celsius în faţa termometrului şi are pretenţia de a intra în spaţiile publice şi private (gen magazine alimentare, birouri de firmă, farmacii, mă rog, ce a dat drept de viaţă şi supravieţuire ca afacere această guvernare, îngrădind dreptul la muncă). În bunul obicei autoritarist cu care s-a nărăvit Guvernarea lui Klaustrare în ultimele două luni, au reglementat şi ingerinţa statului în spaţiul privat.

De aceea Thomas Jefferson zicea că numai un miel bine înarmat se poate opune excesului de democraţie în care doi lupi şi mielul decid prin vot ce se mănâncă la cină.

Deocamdată pedeapsa pentru Delictul de temperatură este eliminarea din clădirea în care persoana identificată cu minim 37,3 grade Celsius ar vrea să pătrundă aşa, în mod ilegal. Bine că încă nu suntem în scenariul din „451 grade Farenheit” al lui Ray Bradbury, să se intervină cu aruncătorul de flăcări. Dar e un bun început.

Temperatura corpului femeii la ovulaţie creşte cu două până la cinci grade Celsius peste ceea ce se consideră Delict de temperatură. De asemenea sunt boli inflamatorii cum ar fi poliartrita reumatoidă şi anumite tipuri de cancer care cresc temperatura corpului peste cea stabilită ca „febră”. Nici ovulaţia, nici poliartita reumatoidă, nici cancerul nu sunt contagioase – dar lipsa de bun simţ a unor indivizi nu prea mobilaţi intelectual şi cu carenţe grave în educaţie, lăsaţi să „legifereze” ilegal, duce la situaţia în care se pune „stigmatul” temperaturii pe categorii sanitare. Este un abuz faţă de anumite categorii sanitare prezumarea delictului de infectare cu COVID şi interzicerea accesului în spaţiile publice şi comerciale.

Dar ce poţi cere de la aceşti indivizi care au decis cu de la sine putere că se pot răsti cum vor la judecătorii Curţii Constituţionale şi să urineze pe deciziile care au declarat neconstituţionale toate reglementările care îngrădesc drepturi şi libertăţi civile? Curat constituţional e dreptul la liberă circulaţie, dar umflaţi-l şi amendaţi-l pe moftangiul care nu are noua declaraţie pe proprie răspundere!

Curat constituţional e dreptul la muncă, dar umflaţi-l şi amendaţi-l pe mocofanul care nu se încadrează în categoriile de muncă cărora Guvernul lui Klaustrare le-a dat drept de supravieţuire!

Curat constituţional dreptul accesului la sănătate, dar unflaţi-l şi amendaţi-l pe non-COVID-ul care are pretenţia de a penetra în spitalele ţinute goale două luni!

În Anul pandemic stelar 2020, Guvernul lui Klaustrare a cheltuit 3.29 de miliarde de lei cu pensiile speciale. Ce bine că au avut banii aceştia pentru cei circa 150 de mii de privilegiaţi ai sorţii, bunicii lor foşti nomenclaturişti, securişti, sereişti, torţionari, miliţieni, procurori ceauşişti şamd! E bine că nu au avut aceşti bani pentru cei 1 milion de români care au rămas fără loc de muncă. Că nu i-au avut pentru medicamentele esenţiale de care i-au privat două luni pe bolnavii non-COVID-19. Nici pentru ajutorarea IMM-urilor.

IMMINVEST.ro e o mizerie propagandistică. După două săptămâni de la chinuita sa lansare, sunt înregistrate în aplicaţie 96.240 de cereri. Dintre acestea, doar 48.712, adică puţin peste peste 52% din total au fost transmise către cele 22 de bănci partenere n program. Care au aprobat credite de investiţii sau pentru capital de lucru pentru un număr de 12 IMM -uri. Felicitări, am ieşit din foame!

Şi sunt multe de spus, dar îmi creşte temperatura enervându-mă degeaba şi intru în Delict de temperatură şi trebuie să mă dau afară din casă.

În perioada stării de urgență, polițiștii din România au bătut recordul de amenzi, fiind campionii Europei atât la numărul de amenzi aplicate, cât și în ceea ce privește sumele aplicate şi aşteptate la buget.

Vedeţi ce bun e un plan de amenzi şi la ce-i bun abuzul?

La întreţinerea pensiilor speciale şi creşterea salariilor miliţienilor.

Şi, gata

Adauga comentariu