„Frumosul vis de a debalcaniza pe fraţii noştri de dincolo de Carpaţi” (Traian Vuia)

Scria Traian Vuia, în anul 1922, de la Paris:

“Cînd în 1917 şi 1918 prin forţa împrejurărilor şi neîmpins de nici o ambiţiune personală am fost silit să mă ocup de prepararea Unirei noastre a trebuit să văd vîrful urechilor lor. (A politicienilor din vechiul Regat).  Ei nu admiteau nici măcar termenul „unire”. Baza anexărei după dînşii trebuia să fie sacrificiul adus de Vechiul Regat prin participarea lui în războiul european. Raţionamentul lor ducea drept la acea ce dreptul internaţional numeşte „droit de conquète” (Dreptul de cucerire). Şi într-adevăr, Unirea s-a făcut pe această bază. Ei, ca să nu vatăme susceptibilitatea şi ştiind că suntem naivi şi neexperimentaţi, ne-au lăsat să vorbim despre Unire, lăsînd ca timpul să ne trezească. De altcum dînşii, evident mai iscusiţi, mai şireţi, mai inteligenţi decît noi – asta trebuie s-o recunoaştem, deşi au un fond moral inferior – au priceperea afacerilor şi experienţa, – au avut nevoie de un timp oareşcare, ca să se înstăpînească la noi, să se aşeze administrativ şi milităreşte. împrejurările, în special expediţiunea contra lui Kun Béla, i-a favorizat. Proba, că îndată ce s-au simţit stăpîni, prin un ucaz au trimis la plimbare consiliul dirigent. C-un cuvînt, „Unirea” a fost o bătaie de cuvinte, ea n-a fost decît o anexare deghizată, un hap amar învăluit în zahăr…” (…) “Dacă guvernul din Bucureşti nu comite greşeli prea mari, nu se duce să danseze pe ghiaţă, ca măgarul, şi dacă o nouă comoţiune europeană nu zguduie din temelii România Nouă, de acum 20-30 de ani ne vom trezi balcanizaţi. După ce am avut frumosul vis de a debalcaniza pe fraţii noştri de dincolo de Carpaţi. De altcum, dacă amestecăm fructe sănătoase cu fructe stricate, este evident că nu cele stricate se vor însănătoşi prin contactul lor cu cele sănătoase, ci şi cele bune vor putrezi”.

Ucaz – adică Ordonanță de Urgență, voință guvernamentală, în nici un caz dezbatere onestă. Nu onestitatea este coloana vertebrală a moralității politicianului român. Asta nu se înțelege: politica înseamnă război, înseamnă scopul care scuză mijloacele – nu se face cu reguli de pension, nu există decât învingători și învinși. Iar învingătorul ia totul.

Așa că și de acest 1 Decembrie, ca de oricare altă festivitate a neamului nostru, luați cu lămâie și să nu uitați. Să nu uitați când îi veți vedea pe urmașii în ticăloșenie și #MiSeCuvinism ai Partidului Comunist Român făcând mătănii prin piețele României de Ziua de 1 Decembrie - toată șatra Grupului Infracțional Organizat, numit când FSN, când PDSR, PRM, PUNR, UNPR, PP-DD, PSD, PDL, PNL, USL șamd, că, decenii la rând, profesorii de istorie trebuiau să le şoptească elevilor că Partidul Comunist Român a fost trecut în ilegalitate, în perioada interbelică, pentru că nu recunoştea legitimitatea hotărârii de la Alba Iulia şi a tratatelor de pace declarând că România a cotropit teritoriile altor state, subjugând popoare străine.

Să nu uitați că pentru a pângări ziua de 1 Decembrie, la 1 Decembrie 1948 se decretează desfiinţarea Ritului bizantin al Bisericii Romano-Catolice prin unirea sa cu Biserica Ortodoxă Română, “uitând” că memorandiştii au fost preoti greco-catolici. Rezultatul a fost alte mii de deţinuţi politici. Alături de greco-catolicii care au refuzat să recunoască Decretul din 1 Decembrie 1948 erau şi membrii unor mişcări ortodoxe precum Oastea Domnului şi Rugul Aprins, clericii ortodocşi care au protestat împotriva comunismului, abuzurilor sovietice, membrii unor culte interzise de regimul sovietic (adventişii, martorii), mai ales grupările care au colaborat mai puţin cu securitatea.

Să fim oameni în România și să o iubim așa cum ne-o lasă la iubit toți cei care au terfelit-o până acum. Căci, să fii om în România înseamnă să ții spatele colegilor, să întorci servicii chiar dacă acest lucru înseamnă să ocolești legea, să pui o vorbă bună la amicii tăi sus-puși, să intervii pe lângă ei să închidă ochii la rigorile legii, să rezolve să nu stai la coadă, să fii servit cum trebuie șamd. O vorbă bună pentru un prieten cu toții am pus – aici intervine și birocrația excesivă din sistem și mentalitatea de satrapi a celor din spatele ghișeelor care, în marea lor majoritate, s-au obișnuit să-și trateze slujba ca pe o feudă de unde își încasează propriile taxe și impozite de la cetățean. Revenind la ce înseamnă “sunt om cu tine, fii om cu mine”, cu atât mai grave sunt încălecările legii pentru cei care operează cu legea și care este de presupus că modelează destine – ce valoare mai au sentințele unui astfel de judecător (rechizitoriul unui astfel de procuror)? Prima șpagă e mai grea, pentru restul există întotdeauna o consolare morală: toți iau. Prima încovoiere de coloană este mai grea, pentru ce urmează va exista consolarea: cu toții se pleacă.

Cam asta rămâne din Patrie după ce cu toții am fost oameni cu ea. Un lac cu apă potabilă în care nu numai politicienii și-au aruncat toate vorbele murdare și pe care l-au poluat cu zdrențele și oasele festinurilor de vorbe rostogolite în vânt de atâția ani de când promit prosperitate și demnitate acestui popor, indiferent de naționalitate, convingeri poiltice și sex. Am transformat-o și noi într-o groapă de gunoi, cu fiecare gest de indiferență la margine de drum: de la picnicuri printre bujori protejați de lege, la defrișarea câte unui munte, până la toate malurile apelor îmbâcsite. Dar, cea mai urâtă groapă de gunoi este cea a vorbelor golite de conținut și de înțeles ce zac pe marginea fiecărui drum pe care am apucat-o în încercarea de a face o Țară ca afară.

Nu sunt pesimist, nu mi-am pierdut încrederea (iar Răbdarea mă așteaptă odată cu Veșnicia) așa că: La mulți ani, români, iubiți-o onest pe Mama noastră România, oriunde v-ați afla!

Să facem curat printre cuvintele prin care afirmăm că o iubim. Curat în conștiințele noastre. Apoi, să ne bucurăm și să sărbătorim.

Și, gata!

Adauga comentariu