O vreme vom auzi doar că se mai închide câte un dosar. Fără victime, că victimă e numai Bugetul pe care nu are cine să-l plângă, că nu are aparţinători...

Cică ar scrie în Constituția României că (citez):”Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil”.

Zău? Se mai citeşte Constituţia şi prin cercurile dinspre care ni se spune cât de bună şi benefică este Legea Big Brother şi câtă “siguranţă” ar aduce aceasta dacă s-ar aplica: Şparlament, Preşedinţie, “soţietate în ţivil”, Unităţile Militare Mass Media?

De unde obsesia controlului şi ascultatului? Din realitatea faptului că statul român este unul slab pus în slujba vremelnicilor şefi, nu a cetăţenilor săi - un stat cu instituţii slăbite de incompetenţa şefilor impuşi politic.

Impresia statului poliţienesc este întărită şi de obsesia de a asculta telefoanele din orice moft, obsesie ce-şi are originea în incompetenţa organelor judiciare, care nu sunt în stare să producă alte probe decât banalele interceptări telefonice (prea iute scăpate în mass media).

În România, organele de control „căpuşează” în general instituţiile la care sunt angajate să supravegheze respectarea legii. Dacă, “de jos”, extrem de multe procese verbale de contravenţie sunt anulate în urma contestării, sau pentru că sunt prost întocmite, sau pentru că amenda nu este justificată, de ce să ne mirăm că “mari” dosare de corupţie, care au satisfăcut nevoia de sânge mediatic în anii trecuţi, s-au dovedit, după nişte ani, nişte fâs-uri puturoase?

Că de două zile se “clasează”, se “casează”, se “prescrie” şi se dezvinovăţesc “greii” călcaţi pe grumaz la ore de maximă audienţă de către “justiţiara” Colduţa.

Asta ne arată slăbiciunea unui stat, ai cărui funcţionari nu sunt în stare să-şi asume competenţele primite conform legii.

Statul este slab din cauza criteriilor de promovare a cadrelor şi de numire a şefilor, pe criterii exclusiv politice. Luaţi la purecat, “boşii” sunt în mare parte foştii lipitori de afişe, oameni sugeraţi de sponsorii partidelor aflate la putere sau simplele unelte ale securităţii statului. Toate numirile, toate promovările, toate „sforile” se trag departe de ochii lumii, în tenebrele lumii politice, acolo unde şobolanii zburdă în voie, departe de ochii indiscreţi ai oamenilor.

Dar, din când în când, românii au ocazia să vadă acvariul cu şobolani. Li se arată bolul de sticlă în care înoată rozătoare scârboase, cu blana udă, coada subţire şi incisivii la vedere.

Transparența apei din acvariu îi încurca foarte tare, pentru că nu pot să se ascundă, aşa cum o fac de obicei. Nu au nici un cotlon în care să se refugieze. Nici un cotlon cu ape tulburi, nici un ochi de sticlă opacizat cu mâzgă… transparenţa acvariului şi a apei curate îi deranjează evident. Nu umezeala şi lipsa terenului tare de sub picioare, ci faptul că lumea poate să-i privească. Şobolanilor nu le place să fie priviţi, analizaţi, evaluaţi sau judecaţi. Ei , până nu sunt expuşi, sunt nişte hamsteri onorabili şi atât.

Dar expunerea aceasta nu ţine decât până când securiştii “lor” se bat cu “ai noştri” şi decid care au câştigat să conducă (să mulgă) România o vreme. După ce se decide cine trece în rezervă, cine execută dansul ruşinii în public... taraba cu anti-corupţie se închide o vreme şi şobolanii devin hamsteri onorabili.

O vreme vom auzi doar că se mai închide câte un dosar. Fără victime, că victimă e numai Bugetul pe care nu are cine să-l plângă, că nu are aparţinători...

Şi, până la următoarea gâlceavă a securiştilor, gata!

Adauga comentariu