132.000 de călători pe Aeroportul Iași în luna iulie

Aeroportul Internațional Iași a încheiat luna iulie 2018 cu cel mai mare număr de pasageri înregistrat de la începutul acestui an. Conform datelor oficiale, în luna precedentă 132.000 de persoane au călătorit cu avionul din și spre Iași, avansul fiind de aproape 12 procente față de perioada similară a anului trecut, când a fost raportat un număr de 118.362 de pasageri, și de aproximativ 37% comparativ cu luna iulie 2016. Totodată, o creștere a fluxului de călători se observă comparând traficul înregistrat pe Aeroportul Iași la finalul lunii iulie a acestui an, cu cel din luna iunie, de aproximativ 31 de procente.

Cifrele de trafic indică o evoluție și în ceea ce privește numărul de mișcări ale aeronavelor pe Aeroportul din Iași în luna iulie. Au fost înregistrate 1.228 de aterizări și decolări, cu aproape 12 procente mai multe față de aceeași luna a lui 2017 și cu 26% mai multe față de luna iunie a acestui an.

De pe Aeroportul Iași se poate călători spre 27 de destinații (23 internaționale și patru interne). Cele cinci companii aeriene operează zboruri în regim permanent astfel:

TAROM: Londra (Luton), Tel Aviv, București, Cluj-Napoca și Timișoara

BLUE AIR: Barcelona, Paris (Beauvais), Londra (Luton), Roma (Fiumicino), Milano (Bergamo), Torino, München, Bruxelles, Koln (Bonn), București și Oradea (via Otopeni)

WIZZ AIR: Milano (Bergamo), Roma (Ciampino), Veneția (Treviso), Catania, Bologna, Londra (Luton), Larnaca, Tel Aviv, Eindhoven, Billund, Dortmund, Salonic, Paris (Beauvais), Bruxelles (Charleroi), Malmö (până pe 27 octombrie 2018) și Liverpool (din 29 octombrie 2018)

ERNEST AIRLINES: Cuneo și Verona

AUSTRIAN AIRLINES: Viena.

De asemenea, până în luna septembrie inclusiv, sunt operabile cursele charter spre următoarele destinații: Antalya (cu operatorii Tarom, Blue Air, Air Bucharest și Corendon), Rodos /Chania-Creta (cu Tarom), Corfu (cu Blue Air) și Heraklion (cu Aegean).

Adauga comentariu