(AUDIO) Viețile oamenilor, puse în pericol pe Aeroportul din Iași! Pista prezintă fisuri și denivelări de până la 30 de cm

Li s-a pus sub un nas un dosar în care li se arată, cu fotografii, că pe Aeroportul Iași degeaba faci revizie după revizie, întrucât neregulile nu sunt remediate. Este vorba despre consilierii județeni, care au primit miercuri dimineață un dosar în care este prezentată situația jalnică a pistei Aeroportului Iași.

Aceasta se vede în mai multe fișe de evenimente: zone de siguranță care nu au fost aduse la cotă, denivelări de până la 30 de cm, care la un moment dat au fost acoperite, fără succes, cu pământ, fisuri mari, din cauza apei prezente pe pistă.

La fiecare fișă de eveniment, întocmită de inginerul responsabil cu verificarea conformității construcțiilor de pe Aeroportul Iași, se precizează, negru pe alb, că neregulile semnalate anterior nu au fost remediate niciodată.

”Putem, astfel, vorbi despre pasageri puși în pericol?”, întreabă, pe bună dreptate, consilierii județeni, care au cerut lămuriri de la directorul Aeroportului Iași, Cătălin Bulgariu, care a fost și el prezent la ședința de consiliu județean. Au rămas doar cu nelămuririle, nu și cu lucruri clare.

În țara lui ”Merge și așa”

Am aflat doar că este nevoie de o expertiză tehnică, ce nu a fost demarată încă, deși sunt semnalate tot soiul de nereguli încă de la începutul lui ianuarie 2018.

Redăm, mai jos, dialogul dintre consilierii județeni și directorul Aeroportului Iași, Cătălin Bulgariu, referitor la fisurile de pe pistă.

Mircea Manolache consilier județean: Am tras un semnal de alarmă în 2017 cu privire la faptul că securitatea aeroportului a fost compromisă. Am astăzi în mapă imagini cu pista elastică, cea care a costat 38 de milioane de euro. Avem imagini care arată foarte clar situația. Care este motivul acestui dosar pe masa noastră? Cine l-a adus? Domnule Bulgariu, am un dosar aici. Cine l-a pus în mapa noastră?

Maricel Popa, președintele CJ Iași: A venit la cabinet și eu am considerat că trebuie să fiți informați.

Mircea Manolache, consilier județean: Nu glumiți cu cee ace avem pe masă! Noi nu am avut timp să studiem acest dosar. E vorba de siguranța celor care pleacă și vin pe Aeroportul Internațional Iași.

Cătălin Bulgariu, directorul Aeroportului Iași: În momentul în care am ajuns director, emailul pe care îl aveți acolo este de la domnul Botezatu, inginerul care se ocupă de construcțiile care s-au făcut pe Aeroportul Iași din fonduri europene. Este responsabilul pe aceste lucruri și mi-a adus la cunoștință care sunt prolemele pe care le-a constatat în luna mai a acestui an. Am informat și Consiliul Județean pentru că sunteți proprietarul acesrui aeroport.

Mircea Manolache: Aveți aici un raport de la domnul inginer Botezatu. Domnul Botezatu este persoana desemnată de partea executivă să se ocupe de ce? De a verifica, de a controla, de a face un raport…

Cătălin Bulgariu:  …referitor la conformitatea construcțiilor.

Sunt pasagerii în pericol sau nu? Bulgariu nu știe să răspundă

Mircea Manolache: Acesta este pista, da? Aici aterizează avioane și decolează avioane, pe porțiunea aceasta în care dumneavoastră aveți poza?

Cătălin Bulgariu: Bineînțeles, că dacă e pe pistă… Doar avionul nu aterizează într-o anumită…

Mircea Manolache: Ceea ce avem pe masă a pus sau nu a pus în pericol viața oamenilor de pe Aeroportul Iași?

Cătălin Bulgariu: Noi am primit această sesizare de la domnul Botezatu, am analizat-o în Consiliul de Administrație și am stabilit să facem o expertiză tehnică a pistei, pentru a vedea într-adevăr dacă acestea fisuri sunt lucrări structurale sau…

Mircea Manolache: Și ce măsuri ați luat? Ați luat niște măsuri cu privire la ceea ce ne prezentanți?

Cătălin Bulgariu: În ceea ce privește expertizele, am luat legătura cu puținele firme care pot face acest lucru și încercăm să perfectăm un contract, pentru realizarea unei astfel de expertize tehnice.

Mircea Manolache: Dumneavoastră, în momentul de față, ați desemnat o persoană din CA care să răspundă pentru și să aibă atestat în vederea răspunderii personale, fie civile fiecare penale? Care este persoană avizată, cu atestat de la Autoritatea Aeronaurică, ca să pună avizul? Dragi colegi, la fiecare mișcare pe pistă a unei aeronave, este necesar un control de Securitate asupra pistei.

Maricel Popa, președintele CJ Iași: Domnule Manolache, vă rog, s-a adus la cunoștință, sunt profesioniști care se ocupă. Văd că acum vă pricepeți și la avioane, și la piste...

Mircea Manolache: Domnule președinte, în calitate de consilier județean am dreptul să pun întrebări, interpelări, pot să cer lămuriri. Domnule președinte, vă jucați cu viața cetățenilor din județul Iași! Ce măsuri s-au luat? În momentul în care ați sesizat aceste fisuri, trebuia anunțat șeful de Securitate și cu cei desemnați de CA și executivul aerportului să oprească, de îndată, survolarea aeronavelor pe aeroportul Iași!

CătălinBulgariu: Vă rog să nu exagerați!

Mircea Manolache: Eu nu exagerez, exagerați dvs prin pozele pe care mi le-ați pus la dosar!

Cătălin Bulgariu: Vă rog frumos, opriți-vă, faceți o mare confuzie și nu e bine.

Mircea Manolache: Domnule director, m-ați pus în situația de a-mi anula biletele de vacanță. Doresc să știu ce măsuri s-au luat.

În afară de partea cu expertiza tehnică ce se va desfășura nu se știe când, directorul Aeroportului Iași nu a putut da alte răspunsuri.

Puteți asculta dezbaterea pe acest subiect mai jos:

 

 

 

 

Adauga comentariu