CAZUL fetiţei de 8 ani din Baia de Aramă: Cum nimicnicia noastră produce nimicnicia "Sistemului" care-şi permite să transforme un procuror în executor judecătoresc. Dă-o-n mă-sa de Lege, "noi" suntem Legea!

O ţară întreagă vede cum un procuror, înconjurat de o cohortă de mascaţi, târăşte pe asfalt un copil de opt ani pentru a-l livra în uşa căscată a unei limuzine cu geamuri fumurii. Este suficientă emoţie în aceste imagini. Dar, ca această emoţie să atingă cote de nebănuit, a fost suficient să se spună că acel copil a fost livrat părinţilor adoptivi din „State” pentru a fi folosit „ca piese de schimb” pentru unul dintre cei doi copii naturali ai acestora. Unde asta? În ţara în care nişte asistaţi mintal au fost capabili aproape să linşeze o femeie care-şi populariza cartea într-un mod inedit (într-o Ambulanţă dezafectaă), că le-a spus lor cineva că e vorba despre celebra „Ambulanţă neagră” cu care se răpesc copii pentru a li se fura organe. Că nicăieri, niciodată, nu a fost răpit vreun copil asta nu mai contează când spiritele se încing, iar educaţia este extrem de precară.

Salut, sunt Victor Lungu şi azi am să vă arăt că, din întreaga poveste a copilului din Baia de Aramă, târât pe asfalt de un procuror flancat de o armată de mascaţi, trebuie să reţinem şi să învăţăm să evităm, măcar pe viitor: nimicnicia noastră şi nimicnicia „Sistemului”. Doar „Sistemul” suntem şi noi, cei care ştim cum funcţionează lucrurile dar întotdeauna fentăm, facem cumva să fie bine, să nu fie rău şi ne bazăm mereu pe faptul că va merge şi aşa. „Da’, las’, că merge şi aşa”... iar când suntem prinşi şi ni se sparge improvizaţia în cap, acuzăm „Conspiraţia”. „marile interese care sunt” împotriva noastră. Noi nu suntem vinovaţi, noi suntem „Pâinea lui Dumnezeu”.

Nimicnicia noastră se vede din simpla enumerare seacă a evenimentelor care au dus până la a vedea un procuror târând un copil pe stradă. În ciuda Legii, a articolului 310, aliniatul 4 din Codul de procedură civilă, care precizează: „Nu este permis nici unei persoane să bruscheze minorul sau să exercite presiuni asupra lui pentru a se realiza executarea”! Dar asta o să o reţinem la nimicnicia „Sistemului”, acela care girează acest gen de procuror care îşi permite să susţină public că un copil de opt ani „nu are drepturi”, că acesta „trebuie să se supună”.

La prima vedere, fără nici o emoţie, cu siguranţa lucrului gata judecat, avem aşa: mama nu era mamă, ci asistent maternal; asistenta maternală a refuzat, în scris, adopția fetiței; de fapt, doamna nu mai era nici asistent maternal pentru că îi expirase contractul; fetița era dată spre adopție din 2013, dar nimeni nu a vrut să o adopte, cu excepția actualei familii; “americanii” sunt, de fapt, români de-ai noștri; ne place sau nu, un copil are șanse mult mai mari de a-i fi bine în America decât în România actuală; fetița a fost speriată de asistenta maternală că noua familie a adoptat-o ca să-i preleveze organele; orice copil ar fi reacționat la fel crezând că urmează să-i fie prelevate organele; singura persoană care ar fi putut evita evenimentul și ar fi putut să o liniștească pe fetiță era asistenta maternală care nu a făcut absolut nimic în acest sens, ba din contră; legea e dură, dar e lege; că cineva a corupt niște judecători pentru a adopta o fetiță, trebuie și dovedit;

În nimicnicia noastră, copilul de etnie romă nu a fost dorit de câteva sute de familii de români. Că la noi dragostea trece prin aspect, empatia nu are nevoie de culoare şi, „decât să plângă mama, mai bine plânge mă-sa”. Iar din nimicnicia noastră „Sistemul” a croit, după chipul şi asemănarea noastră, un sistem de adopţie şi de dare a copilului în asistenţă maternală total lipsit de umanitate. Sunt interviuri şi hârtii în acest sistem de adopţie pe care nu le ai şi nu le completezi decât atunci când eventual îţi personalizezi maşina. Ce culoare la caroserie? Să nu fie întunecată. Am dat un exemplu cretin, ca să pricepeţi cât de „empatice” au fost cele câteva sute de familii de români care acum, în mod cert, sunt extrem de indignate pe „americanii” care vor să ia copilul „pentru piese de schimb”. Tot din nimicnicia noastră fac parte şi aceste „procese de intenţie” pe care le facem cu privire la orice, indiferent dacă ne pricepem sau nu şi, mai ales, fără să avem expertiza profesională necesară judecăţilor „de valoare”. Toţi suntem acum procurori şi judecători: „asistentei maternale i-a expirat contractul”. Nu, în nimicnicia sa, „Sistemul” a concediat-o, lăsând loc acuzaţiei de „lipsire de libertate”. Procurorul pe care o ţară întreagă l-a văzut târând un copil de opt ani că „n-are drepturi” şi „trebuie să se supună”, Maria Pițurcă, de la Curtea de Apel Craiova, s-a dus acolo ca să efectueze nişte percheziţii într-un dosar de lipsire de libertate – că aşa fusese deja „întocmit” cazul de către „Sistem” împotriva asistentei recalcitrante care, în primă instanţă obţinuse dreptul de a fi şi mamă. Aşa se explică prezența cohortei de polițiști și de mascați. Procurorul nu era abilitat, legal, să se transforme în executor judecătoresc, dar şi-a arogat acest drept. De ce? Din cauză de nimicnicie personală a unui individ aflat în slujba unui „Sistem” care acoperă orice nimicnicie chiar şi când se încalcă legea, dacă individul este cuminte şi execută ce i se spune. Din cauză de încrengături suspecte în acest „Sistem” mafiot în care avocatul e rudă cu judecătorul, procurorul are soţ care e prieten cu avocatul şi, împreună, sunt o mare şi fericită familie care nu vrea să existe nici un mijloc prin care să le fie verificată activitatea. De ce credeţi că se opun cu atâta îndârjire Secţiei de Investigaţii?

În fine, nu am să fac nici o speculaţie cu privire la presupusul trafic de organe al cărei ţintă ar fi copilul de 8 ani din Baia de Aramă. Nu sunt organ de anchetă, iar faptul că tatăl, angajat al unei firme care se ocupă de „medicaţie” pentru diverse transplante de organe, îşi şterge conturile de Facebook, îl consider mai degrabă o încercare de a-şi proteja familia, decât o tentativă de ascundere de identitate. Alţii ar trebui să facă această anchetă, dacă tot există o sesizare publică. Să vadă dacă s-au făcut teste de compatibilitate biologică şamd.

Marea problemă este în ograda noastră, în nimicnicia „Sistemului” care îşi permite să vină, fără să se justifice, cu două sentinţe diametral opuse, dar şi să întărească suspiciunile că ceva nu este în regulă cu a doua sentinţă. Doar preşedinta completului de judecată care a decis ca fetiţa să fie dată în adopţie internaţională familiei din SUA este soţia şefului direct al procurorului care a luat-o cu forţa pe fetiţa de 8 ani în timpul unei percheziţii, nu a unui demers legal de executare silită. Procurorul nu este executor judecătoresc, percheziţia nu are nimic de a face cu vreo punere în posesie prin executare silită. A fost exces de zel aplicat prin abuz. Căci procurorul „făcea un serviciu” şefului său direct care este soţul judecătoarei care a dat, în numai două luni, o sentinţă contrară celei a Tribunalului Mehedinţi.

Pe 18 februarie, completul de judecată decide ca fetiţa să rămână la familia care a crescut-o, respingând cererea de adopţie internaţională „în interesul superior al copilului” (nu intru în amănunte). Pe 23 aprilie 2019, Curtea de Apel Craiova, printr-un complet de judecată din 3 judecători, condus de preşedinta de complet, judecător Lucia Mariana Lăloianu, a decis definitiv ca fetiţa să fie dată spre adopţie internaţională familiei din SUA. Ar fi fost frumos dacă Lucia Mariana Lăloianu, nu ar fi soţia procurorului general al Parchetului Curţii de Apel Craiova, Constantin Lăloianu şi şeful direct al procuroarei Maria Antoaneta Piţurcă, şefa secţiei de urmărire penală din Parchetul Curţii de Apel Craoiva. Veţi zice: ghinion, s-a potrivit! Dar mai avem un astfel de ghinion: Belulescu Paraschiva a fost judecător (acum e pensionată) la Curtea de Apel Craiova. Soţul, Belulescu Liviu, e avocatul de succes al părţii "americane". “Unele răni se vindecă numai cu bisturiul”, aşa i-a scris soţia, ex-judecător la Curtea de Apel Craiova, soţului avocat pe contul de Facebook în urma operaţiunii “de succes” prin care un mandat de percheziţie s-a transformat într-unul de executare silită, iar un procuror s-a transformat în executor judecătoresc. Fără numire legală în acest sens, fără decret prezidenţial – doar aşa, că s-a putut. Din nimicnicie.

Şi, gata!

Adauga comentariu