Ce se întâmplă cu asigurații cu polițe de la City Insurance? Credemă că o să cam plătiți, în ciuda asigurărilor pe care le dau, tardiv, diverși reprezentanți ai statul interlop român

City Insurance are toate șansele să fie mărgica ce urmează să se alăture șiragului din care mai fac parte SAFI, FNI, Bancorex, Bankcoop, Banca Religiilor, Banca Turco-Româna, Banca de Investiţii şi Dezvoltare, Banca Româna de Scont, Banca Populara Româna, Metropol, Grup As, Astra, Carpatica Asigurări. Și care or mai fi. Că mai sunt și mai vin! Și, da, o să cam plătiți, în ciuda asigurărilor pe care le dau, tardiv, diverși reprezentanți ai statul interlop român.

Pun pariu că muriți de curiozitate să aflați ce leafă are Nicu Marcu (foto), șeful Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), instituția care ar fi trebuit să supravegheze afacerile lui Dan Odobescu, proprietar la City Insurance, pe care tocmai a dus-o la faliment, și cumnat cu Adrian Năstase. Leafa lui Nicu Marcu se ridica la 70.000 de lei. Pe lună! Asta face peste 14.000 de euro. Tot pe lună. Și ce făcea Nicu Marcu pentru șapca aceasta de euro? Păi, făcea chestii. Cea mai frumoasă a fost angajarea lui Robert Marius Modan. Nu știți cine este Robert? Este ginerele socrului lui. Iar pe socru îl chema Paul Stănescu. Nici cine-i Paulică nu știți? Este liderul PSD Olt! Nu-i așa că vreți să știți și cât câștiga ginerică? 4.000 de euro. Net. Pe lună! Plus prime! Trai nineacă!

Mișto țară! Țara competențelor. A meritocrației! Cu condiția să fii fiu, fiică, ginere, socru, văr, naș șamd.

Și-acum să vedem ce ni se promite de către diverși ai statului interlop român:

Industria autohtonă a asigurărilor a ajuns la maturitatea şi un nivel de reglementare prin care să poată trece cu bine peste efectele oricăror disfuncţionalităţi şi avem convingerea că toţi asiguraţii cu poliţe încheiate la City Insurance vor beneficia, atunci când este cazul, de despăgubiri prin intermediul Fondului de Garantare a Asiguraţilor, a declarat, sâmbătă, într-un comunicat de presă, transmis AGERPRES, Mădălin Roşu, preşedintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR).

"Avem convingerea că toţi asiguraţii cu poliţe încheiate la City Insurance vor beneficia, atunci când este cazul, de despăgubiri prin intermediul Fondului de Garantare a Asiguraţilor. De asemenea, BAAR doreşte să dea încă o dată asigurări că, şi în această situaţie, va acţiona cu respectarea nu doar a legii, ci şi a celor mai înalte standarde de profesionalism şi eficienţă, fără bariere birocratice pentru a-şi îndeplini rolul său pe plan extern. Ne exprimăm speranţa că, industria autohtonă a asigurărilor a ajuns la maturitatea, experienţa şi un nivel de reglementare prin care să poată trece cu bine peste efectele oricăror disfuncţionalităţi care pot apărea la un moment dat şi împreună cu
implicarea de care autorităţile statului dau dovadă în acest moment, şi mă refer aici şi la cele două Ordonanţe de Urgenţă anunţate de către premier, avem certitudinea că putem gestiona acest moment într-un mod optim", a spus Roşu.

Potrivit asociaţiei profesionale, având în vedere faptul că asigurătorul nu mai îndeplinea indicatorii de solvabilitate, respectiv de capital minim, fiind în incapacitate de plată, măsura retragerii autorizaţiei, luată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este una în concordanţă cu legislaţia şi normele generale de guvernanţă în domeniu.

"În acest moment, în transparenţă pe site-ul Ministerului de Finanţe este publicat Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care permite Fondului de Garantare să facă plăţi imediat după retragerea de către ASF a autorizaţiei de funcţionare a City Insurance, respectiv majorarea plafonului de despăgubire de la 450.000 lei la 500.000 lei pentru fiecare contract de asigurare", notează sursa citată.

Autoritatea de Supraveghere Financiară a anunţat, vineri, că a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Asigurare-Reasigurare City Insurance şi a solicitat deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii.

Instituţia menţionează, într-un comunicat de presă, că, în baza Deciziei nr. 714/03.06.2021, Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A avea obligaţia de a transmite spre aprobare către ASF un Plan de finanţare pe termen scurt, în termen de o lună de la data primirii Deciziei nr.714/03.06.2021, în vederea restabilirii nivelului fondurilor proprii de bază eligibile care acoperă MCR sau pentru modificarea profilului de risc, astfel încât, în termen de 3 luni, MCR să fie din nou respectată.

De asemenea, asigurătorul trebuia să transmită un Plan de redresare refăcut, în termen de 2 luni de la data primirii Deciziei nr.714/03.06.2021, cu măsuri pentru restabilirea nivelului fondurilor proprii eligibile care acoperă cerinţa de capital de solvabilitate pentru modificarea profilului de risc, astfel încât nivelul SCR să fie restabilit în termenul legal, de la data constatării nerespectării SCR prin Decizia ASF nr. 325/10.03.2021.

Totodată, începând cu date de 5 aprilie 2021, ASF aminteşte că a sesizat Ministerul Public, dar şi alte autorităţi ale statului cu privire la faptele constatate la SAR City Insurance S.A.

În perioada 2014-2021, ASF a impus societăţii City Insurance SA, dar şi conducerii societăţii mai multe sancţiuni, respectiv amenzi în valoare totală de 18.736.666 lei precum şi a emis o decizie de majorare de capital de solvabilitate aplicată societăţii de 16.500.000 de euro.

În luna aprilie, presa a scris că Vivendi International a vândut City Insurance către fondul olandez I3CP Holdings BV.

Tranzacția fusese aprobată de către boardul Vivendi și urma să intre pe circuitul aprobărilor din partea autorităților române de reglementare. Aceasta trebuia să fie finalizată în al treilea trimestru, adică până la finalul lunii septembrie. În luna iunie, I3CP Holdings BV anunța din nou, pe site-ul său, interesul de a cumpăra City Insurance.

Tot atunci, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) anunța că Fondul de Garantare a Asiguraților preia administrarea temporară a City, compania având două luni la dispoziție să vină cu un plan de redresare. Pentru a acoperi gaura financiară, acționarii City au adoptat în luna iulie emiterea a 783 de milioane de acțiuni cu o valoare nominală de un leu, echivalentul a peste 150 de milioane de euro. Vehiculul de investiții I3CP a anunțat că a subscris toate acțiunile, însă nu a virat banii.

Ziarul Financiar a scris în data de 17 septembrie că I3CP susține că a adus capital în valoare de 300 de milioane de euro în City Insurance, însă aceeași publicație a scris că investitorul a vrut să capitalizeze compania punând gaj un orfelinat din Grecia, deținut de Biserica Ortodoxă Greacă.

Acționariatul final al I3CP nu este cunoscut, însă în luna aprilie Cristian Roșu, vicepreședinte ASF, spunea că „unul dintre cei mai importanţi finanţatori ai holdingului este Biserica Ortodoxă a Greciei”, potrivit ZF.ro.

În luna iulie, Economica.net scria că I3CP este manageriat de americanul Matt Fairfield care, prin grupul Exin, care deține și marca I3CP. Acesta a încercat și preluarea celui mai mare asigurător din Grecia, într-o tranzacție de peste 800 de milioane de euro. Aceasta nu a mai avut loc.

VEZI Cine e în spatele falimentarei City Insurance: firma cumnatului lui Adrian Năstase, acționar majoritar

Falimentul iminent al firmei City Insurance, unde sunt asigurați 45% din șoferii din România, readuce în față numele lui Dan Odobescu, cumnatul fostului premier Adrian Năstase. Odobescu deține, conform termene.ro, 85% din acțiunile City prin compania Vivendi International, unde e asociat unic. Anul acesta, compania a vrut să vândă City Insurance către un holding olandez, însă tranzacția nu s-a mai realizat.

City Insurance SA este compania unde sunt asigurați 45% din șoferii din România. Până când a intrat în incapacitate de plată a fost cel mai mare asigurător din România și cel mai mare emitent de polițe RCA din țară, cu trei milioane de clienți.

Conform portalului termene.ro, care înglobează date publice de la Registrul Comerțului și alte platforme, compania este fondată pe 2 aprilie 1998, având o vechime de 23 de ani.

În ultimul an, 2020, City Insurance a avut 416 angajați, cei mai mulți din istorie. O creștere semnificativă față de 2019, 42 angajați, adică 10% din totalul celor declarați pe anul trecut. Acum un deceniu, City Insurance avea numai 89 de angajați. Cu un an înainte, în 2010, 40!

Dan Odobescu, cumnatul lui Năstase, 85%

În dreptul acționarilor sunt trecute 8 persoane fizice și 52 de persoane juridice. Grosul acțiunilor, 85,54%, sunt deținute de firma Vivendi International SRL

Conform datelor aceluiași site termene.ro, compania Vivendi îi aparține în proporție de 100% lui Dan Odobescu.

Potrivit Hotnews, Dan Odobescu este cumnatul lui Adrian Năstase. Soția sa, Rodica Odobescu, este sora Danei Năstase, soția fostului premier al României.

El a preluat firma în 2013 de la un investitor italian, conform aceleiași surse.

În 2017, Dan Odobescu a fost achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție în megadosarul Carpatica ASF în care au fost condamnați 5 inculpați (Ilie Carabulea, proprietar Atlassib, Transcar și Carpatica Asigurări, Marian Mîrzac, fost director Carpatica, Radu Mustățea, membru CA Carpatica, Ana-Ina Crudu, fost director Carpatica și Ioan Dacian Vinereanu).

CITEȘTE ȘI:

Fostul deputat Adrian Gurzău a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă

Acordul de recunoaștere a vinovăției dintre Adrian Gurzău și DNA va fi judecat la Tribunalul Bucureşti. Dosarul a fost mutat de la Înalta Curte de Casație și Justiție

BOMBĂ! Finul Elenei Udrea, fostul deputat Adrian Gurzău, a fost în luna august în Costa Rica!

Odobescu fusese acuzat de procurori că s-a angajat să intervină pe lângă mai mulți asiguratori să îl voteze pe Radu Mustățea în fruntea Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România. El a fost trimis în judecată în 2014 în stare de libertate.

„În data de 16 decembrie 2013, conformându-se acestei solicitări, Moldoveanu Corneliu Silviu i-a cerut lui Odobescu Dan, avocat suspendat de drept în cadrul Baroului Bucureşti și proprietar al unei societăți de asigurări, să intervină pe lângă diverşi asiguratori, astfel încât să le schimbe intenția de vot în favoarea lui Mustăţea Radu. În baza acestei înţelegeri infracţionale, Odobescu Dan s-a angajat efectiv să determine persoanele împuternicite reprezentând 3 societăţi de asigurări să îl voteze pe Mustăţea Radu” – extras din comunicatul DNA

În afară de Odobescu, singura persoană fizică care depășea 5% din acțiuni, mai exact peste 9%, era fostul director general Nicolae Mușat. Conform profilului de LinkedIn, Mușat a studiat la Academia de Studii Economice București.

Adauga comentariu