Cîţu, Ciolacu, Cioloş, Ciucă, cei Patru Negociatori ai Apocalipsei

După ce şi-au anunţat în prealabil goarnele din mass media centrală, liderii PNL şi PSD au avut, marţi seară, o întâlnire „de taină” la Vila Lac. Acolo unde fac broscuţele „oac-oac” înainte de a fi înghiţite de către politicieni pentru a fi slobozite apoi populaţiei pe post de râgâituri patriotice.

Pe întreg parcursul întâlnirii „de taină” au zbârnâit „esemesuri” şi „vaţapuri” dinspre „tăinuitori” şi goarnele lor mass media şi viceversa. Aşa am aflat, „pe surse” „care doresc să-şi păstreze anonimatul”, că PSD a negociat pentru intrarea la guvernare jumătate din ministerele cele mai „mănoase” şi mai uşor de jumulit (sau care dau putere la jumulit), între care Finanțele, Transporturile și Internele. Şi ca să poată controla în voie actele normative din Guvernul Ciucă, PSD ar mai fi solicitat și Secretariatul General al Guvernului.

Nici n-au apucat bine să-şi tasteze „sursele” „esemesurile” şi să şi le silabisească goarnele mass media, că alte „surse” şi mai bine informate, au negat totul. Mai să crezi că nici n-a avut loc întâlnirea „de taină”.

Aşa că „negocierile” de la Vila Lac au eșuat rapid – că ce e un ceas la scara negocierilor care durează deja de 60 de zile? Că până află şi preşedintele GRIVCO, Klaus Iohannis, că preşedintele Egiptului, Abdel Fattah el-Sisi, nu e împărăteasa Austriei şi că nu-i rost de ajutor pe linie nemţească la această criză, se mai negociază, se mai pupă piaţa „Dependenţei” (de bani publici), mai moare poporul, sau poate chiar se vaccinează.

Bine că ne-am procopsit cu Cîţu, Ciolacu, Cioloş, Ciucă, cei Patru Negociatori ai Apocalipsei. Când chiar are să vină, se va opri la graniţă şi va constata: „ăştia da, meseriaşi!” Va fi pentru prima dată când lucrarea înaintaşilor va fi atât de „meseriaşă” încât nici măcar un meseriaş nu va avea nimic de comentat.

Ne zice Ciolacu că nu au existat negocieri cu cei de la PNL, singurele discuții (dacă or fi existat) au fost purtate cu Nicolae Ciucă, premierul desemnat.

Citez: „(...) nu cred că are importanță dacă există sau nu există o întâlnire. Astăzi, de dimineață, am stat de vorbă telefonic cu premierul desemnat și încercăm să găsim o soluție politică la această criză. Eu am o comunicare cu prim-ministrul desemnat. Consider că am această obligație, ca lider de partid să discut cu premierul desemnat. Nu am, în schimb, negocieri cu PNL. PSD trebuie să se implice în rezolvarea acestei crize și trebuie să fie parte la rezolvarea acestei crize, de aceea. În interiorul partidului există o opțiune clară de a nu susține un guvern minoritar. Nu este luată o hotărâre, dar eu v-am spus ceea ce gândesc colegii mei.”

De mirare e afirmaţia că în PSD „se gândeşte” – că noi ştim de la mamele lor, Fetele de la Apaca, că la ei „se munceşte, nu se gândeşte”...

În tot acest timp, Cîţu o ţine pe seninătate. Am vrea şi noi ce se fumează în lumea aceea frumoasă a sa, unde se vede doar partea plină a paharului (mă scuzaţi!). România merge şerpuit pe toată autostrada bunăstării mondiale, să nu cumva să-i scape vreun bonus. Economia României crește, iar parametrii economici generali se îmbunătățesc.

Este motivul pentru care de dimineaţă am investit şi eu într-o herghelie de unicorni roz pe care-i hrănesc numai cu mentă frecată de mânuţă harnică de funcţionar public şi busuioc dres cu maturitatea politică pe care o cere Cîţu (dând exemplul personal) celorlalte partide. Restul banilor i-am dat de pomană la ANAF, să aibă şi amărăştenii ăia de-un salariu, de-o achiziţie de ultimă oră de Tetris. Să poată să facă mult aşteptata (cam de vreo 15 ani) digitalizare a instituţiei.

Desemnatul Ciucă zice-se ar fi încercat toate combinațiile politice, dar a primit refuzuri pe bandă rulantă. Problema ar fi chiar în interiorul propriului partid, asta pentru că Cîţu cică nu cedează și chiar îl sabotează. Cioloş ar vrea la guvernare, Barna nu. Ciolacu vrea la guvernare, Dîncu şi Buzatu nu.

E bine că măcar nu l-au întrebat nimic pe frăţiorul dezaxat ideologic AUR. Iar UDMR oricum răsare de sub pulpana oricărei soluţii politice aflate „cu maturitate” la guvernare.

În rest, e frumos că fiecare poate trânti uşa în nasul poporului român dând vina pe altcineva.

Şi, gata!

Adauga comentariu