Daniel Morar îl pune la punct pe Ludovic Orban: ”Ce susține este un lucru grav și de nepermis într-un stat de drept”

Judecătorul Curții Constituționale, Daniel Morar, a reacționat, într-o declarație făcută la solicitarea Presa Curată, la îndemnul public exprimat de către premierul Ludovic Orban ca populația să nu respecte deciziile Curții Constituționale.

Morar, printre altele și fost procuror șef al DNA timp de 7 ani, și fost procuror general interimar al României, susține că actualul premier al României, Ludovic Orban, nici măcar nu înțelege sensul deciziilor CCR atunci când se referă la acestea, pentru că ele se stabilesc ca obligații pentru autoritățile statului, nicidecum pentru cetățeni, iar apelul public al acestuia către populație, de nerespectare a deciziilor unei autorități de jurisdicție constituțională din România, reprezintă ”un lucru grav și de nepermis într-un stat de drept”.

„Este un lucru grav şi de nepermis într-un stat de drept. Constat că este a nu stiu câtă oară când premierul României îndeamnă la nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale, ceea ce este un lucru grav şi de nepermis într-un stat de drept. Însă văd că de această dată premierul nici măcar nu înţelege sensul deciziilor Curţii.

Prin deciziile date privind starea de alertă, Curtea nu stabileşte obligaţii în sarcina cetăţenilor, ci le protejează acestora drepturile şi libertăţile fundamentale iar obligaţiile sunt stabilite în sarcina autorităţilor statului.

Prin urmare, Parlamentul, Guvernul şi celelalte autorităţi ale statului sunt cele care trebuie să se conformeze deciziilor Curţii, nicidecum cetăţenii. Asta ar trebui să înţeleagă prim ministrul României”.

Punerea în aplicare a deciziei CCR privind neconstituționalitatea măsurii de internare cu forța a asimptomaticilor i-a provocat lui Ludovic Orban o criză de nervi. Opinia publică ar trebui să fie șocată de afirmația făcută de premierul României, stat de drept, nu de drepți.

”Recomandarea mea către cetățeni e să nu țină cont de decizia CCR, ci să țină cont de regulile normale și firești într-o asemenea situație. Acum, după decizia CCR, managementul spitalului nu poate împiedica un pacient infectat să plece din spital, iar noi nu putem să îl izolăm sau carantinăm pe acesta”, a spus Orban într-un interviu la Digi24.

El a spus că CCR e la a doua decizie care ”zădărnicește eforturile noastre de a combate pandemia”, amintind și de verdictul Curții potrivit căruia amenzile date în starea de urgență nu sunt constituționale.

”Prima consecință a deciziei CCR e că pacienții bolnavi pot fi externați la cerere. A doua e că nu mai putem aplica măsura carantinării / izolării la domiciliu”, a mai spus Orban.

Ca să lămurim problema: CCR nu "a eliberat asimptomaticii" din spitale, ci a spus că este neconstituțional ordinul de ministru și că trebuie lege, că așa scrie în Constituție. Asta dacă ne mai considerăm stat de drept și nu de ”drepți, nu mișcă nimeni în front!”

În scrisoarea publică adresată președintelui CCR la data de 3 iulie 2018, președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, spune:

„Aș dori să vă reamintesc că, într-un stat democratic, guvernat de statul de drept, criticarea deciziilor Curții Constituționale este permisă. Libertatea de exprimare este o valoare fundamentală într-un stat democratic, dar deținătorii funcțiilor publice trebuie să se abțină în criticile lor. Criticile nerespectuase și apelurile publice la neexecutarea deciziilor Curții sunt inadmisibile.

Deciziile Curților Constituționale sunt definitive și obligatorii și trebuie să fie implementate”.

Secretarul de stat Raed Arafat a trimis vineri o informare către prefecturi, prin care anunță că cetățenii nu mai pot fi ținuți în carantină sau izolare, după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei CCR privind neconstituționalitatea internării forțate a asimptomaticilor.

 

 

Adauga comentariu