Doar în doi ani: 9 milioane de EURO, din bani publici, pentru firma unui urmărit internațional!

Un material de:

Elisabeta IFRIM

Anamaria NEDELCOFF

I-a mers bine pe vremea când la butoanele județului Iași se aflau național liberalii, fiind abonat la contractele cu statul. Era o simplă coincidență, desigur, că naș de cununie i-a fost Crin Antonescu. Acum e fugit din țară și este căutat de Interpol din anul 2014, când a fost condamnat la 6 ani de închisoare, pentru trafic de influență, luare și dare de mită. În tot acest timp, activitatea firmei controlate de el nu a cunoscut vreun declin. E tot mufată la banii statului, știut fiind că banii nu au miros. Și nici culoare politică, având în vedere că acum la șefia județului se află social democrații.

Este vorba despre una dintre firmele care se va ocupa de deszăpezirea drumurilor județene din județul Iași până în anul 2020: SC Enviro Construct SRL, controlată de fugarul Cristian Maftei, condusă de interpuși ai acestuia. În ultimii doi ani, din 2016 până în prezent, societatea menționată a câștigat nu mai puțin de 9 MILIOANE DE EURO, cu tot cu TVA!  Toate, contracte cu statul.

Jurnaliștii de la Ziarul de Iași, au scris despre condamnarea și fuga lui Cristian Maftei, precum și de legăturile celor care conduc acum SC Enviro Construct SRL cu el:

”Cristian Maftei a fost condamnat în iunie 2014 la 6 ani de închisoare, fiind acuzat că a intermediat acordarea unei mite constând în trei hectare de teren fostului prefect Radu Prisăcaru, în schimbul rezolvării favorabile a unei solicitări de retrocedare. În acelaşi dosar, fostul prefect a fost condamnat la patru ani de închisoare, iar avocatul Toni Baltag şi fostul şef al biroului ieşean al Agenţiei Domeniilor Statului, Flavius Ioniţă, la câte trei ani de închisoare cu executare.

Maftei a fost dat în urmărire generală la scurt timp de la condamnare, apreciindu-se că a fugit din ţară. Locul unde se ascunde Maftei nu este cunoscut, de-a lungul timpului speculându-se că ar fi fugit în Republica Moldova sau Emiratele Arabe Unite, ţară cu care Republica Moldova nu a încheiat un tratat bilateral privind extrădarea celor urmăriţi de justiţie.

Enviro Construct este deţinută de Iulian Mădîrjac, fost angajat al Companiei Quantum, şi Irina Sîrghi, apropiată a lui Cristian Maftei. De la momentul fugii din ţară a lui Maftei, în iunie 2014, Enviro Construct a câştigat sau a fost implicată în contracte cu instituţii publice în valoare de peste 85 milioane lei, fără TVA. Cele mai importante contracte au fost la Consiliul Județean”, precizează jurnaliștii de la Ziarul de Iași.

 

În data de 25 mai 2016, din cei patru ofertanți care și-au depus documentația, SC Enviro Construct SRL câștigă un contract cu ApaVital pentru lucrările de refacere a sistemului rutier, ca urmare a intervențiilor impuse de avariile ce apar la rețelele de apă-canal și înlocuiri de tronsoane. Valoarea acestuia se ridică la suma de 888.825 de lei, fără TVA.

La începutul toamnei lui 2016, firma menționată câștigă un contract din cadrul unei licitații mai mari, de realizare a îmbrăcăminților bituminoase ușoare pe drumurile județene din loturile 1, 2 și 3. Astfel, SC Enviro Construct SRL semnează cu Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor Iași pentru suma de 459.796,32 lei, fără TVA.

Fix o lună mai târziu, societatea lui Cristian Maftei câștigă un contract foarte bănos, încheiat tot cu Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor Iași. Valoarea acestuia este de 4.131.284,51 lei, fără TVA, pentru reabilitarea drumurilor județene din loturile 1 și 2.

Un alt contract, cu aceeași instituție, în valoare de 2.943.829,90 lei, fără TVA, este câștigat la începutul lui ianuarie 2017, pentru deszăpezirea în intervalul 1 ianuarie – 15 martie 2017.

Două luni mai târziu, în martie 2017, Enviro Construct SRL câștigă licitația pentru modernizarea a drumurilor din comuna Trifești. Este vorba despre un drum de puțin peste 5 kilometri distanță, pentru care Primăria comunei Trifești plătește – atenție! – aproape 5.000.000 de lei, fără TVA.

În obiectul contractului se explică faptul că lucrările constau în executarea terasamentelor, a fundațiilor de balast, a celor de piatră spartă, betoanelor, cofrajelor, asfaltării, precum și realizarea semnalizărilor și marcajelor, dar și a rețelelor exterioare de canal și a dispozitivelor de scurgere ale apelor.

Tot în martie 2017, SC Enviro Construct SRL câștigă un alt contract, de 2.314.689,73 lei, pentru reabilitarea a aproape 3 kilometri de drum în comuna Popești.

În luna aprilie 2017, asocierea SC EKY-SAM SRL – SC Enviro Construct SRL execută servicii de deszăpezire privind eliminarea efectelor codului galben de lapoviță și ninsoare din acea perioadă. Contractul se încheie cu Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Iași și se ridică la suma de 74.853,07 lei.

În aceeași lună, firma controlată de fugarul Maftei câștigă 1.718.529, 25 lei, de la Primăria comunei Rediu, pentru modernizarea a aproape doi kilometri de drum, între Breazu și Rediu.

În vara lui 2017, la început de iulie, SC Enviro Construct SRL obține 2.502.041,82 lei, fără TVA, pentru modernizarea drumurilor în comuna Ceplenita.

2.600.484,59 de lei, fără TVA, câștigă firma lui Maftei, încheind un contract cu Primăria comunei Costuleni, în august 2017. Contractul prevede ”Elaborare proiect tehnic, detalii de execuție, caiete de sarcini, documentații pentru obținere avize și asistență tehnică din partea proiectantului pe parcursul derulării investiției, precum și execuția lucrărilor pentru obiectivul Modernizare drumuri locale în comuna Costuleni, județul Iași”.

La sfârșitul lui septembrie 2017, SC Enviro Construct SRL câștigă o nouă licitație: execuția lucrărilor pentru modernizare drumuri în comuna Strunga. Valoarea contractului este de 3.098.579,71 lei, fără TVA.

La sfârșitul lui octombrie 2017, 12 firme se înscriu la licitația pentru execuția lucrărilor de modernizare a drumurilor de exploatație agricolă din cadrul Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Brăești – Lungani. Desigur, licitația este tot firma condusă de interpușii lui Maftei, valoarea contractului depășind suma de 3.000.000 de lei.

Și așa ajungem la anul în care ne aflăm, 2018. La început de martie, SC Enviro Construct SRL câștigă un contract mai mic, de 273.628,80 lei, fără TVA, pentru realizarea serviciilor de deszăpezire din timpul codului galben de vreme rea.

Totodată, în luna septembrie 2018, firma lui Maftei câștigă un contract de peste 4,5 milioane de lei, pentru modernizarea drumurilor din comuna Valea Lupului, precum și unul de peste 1,3 milioane de lei, pentru lucrările specifice înlăturării efectelor calamităților naturale.

Adauga comentariu