Leontin Iuhas, fiul dizidentei anti-comuniste Doina Cornea, îndeamnă revoluționarii să boicoteze acţiunea de comemorare a Revoluţiei promovată de Klaus Iohannis

Fiul fostei disidente Doina Cornea, Leontin Iuhas a lansat un apel către asociaţiile de revoluţionari să nu onoreze invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis privind participarea la comemorarea Revoluţiei din Decembrie.

Fiul Doinei Cornea, decedată în luna mai a anului trecut, face apel la mai multe asociații de revoluționari să spună „pas” la invitația lui Klaus Iohannis.

„Fac apel la Asociaţia 15 Noiembrie din Braşov, asociaţiile de revoluţionari, Societatea Timişoara, toţi cei care au suferit datorită regimului comunist, să nu onoreze invitaţia Preşedintelui de a participa la evenimentul de comemorare a aniversării Revoluţiei din Decembrie ce va avea loc în 20 mai. Îi rog pe braşovenii care au participat la revolta din 1987 şi cu care ne-am solidarizat atunci, mama şi cu mine, să se gândească dacă pentru ei reprezentativă e data de 20 mai sau cea de 15 Noiembrie? Îi rog pe toţi cei care au ieşit pe străzi în decembrie 1989 – şi alături de care eram şi noi, mama şi cu mine – să se gândească dacă, pentru ei e mai reprezentativă «Duminica Orbului» sau ziua de 21 Decembrie? Îi rog pe cei din Societatea Timişoara, la mitingurile cărora am participat în nenumărate rânduri mama şi cu mine, să se gândescă dacă pentru ei importantă a fost ziua de 20 mai sau zilele Revoluţiei de la Timişoara – premergătoare celei din restul ţării?”, afirmă Iuhas.

„Îi rog pe toţi cei care manifestau în 1990 în Piaţa Universităţii – şi alături de care, în nenumărate ocazii am participat şi noi – dacă manifestau pentru cinstirea acelei zile numită apoi «Duminica Orbului» sau poate, chiar împotriva a ceea ce se produsese atunci? Dar, poate e mai bine aşa! E mai bine că Preşedintele Iohanis a făcut această invitaţie pentru ziua de 20 mai. Fiecare va putea să-şi aleagă un simbol, o zi pe care o va sărbători ca fiind ziua în care i s-au împlinit idealurile!”, mai scrie Leontin Horaţiu Iuhas, într-o postare publicată joi, 16 mai – „sau ziua în care a murit ca urmare a regimului de detenţie în închisoarea Jilava Fericitul Vladimir Ghika”.

În urmă cu o săptămână, însuși fiul disidentei Doina Cornea a refuzat invitația președintelui Klaus Iohannis de a participa la evenimentul de comemorare a Revoluţiei din Decembrie 1989, care va avea loc în data de 20 mai.

„Parafrazând-o pe mama şi fiind, cu siguranţă, în asentimentul ei – spun aceasta, ştiind că pe tot parcursul perioadei ei de opoziţie deschisă, la aproape fiecare text sau acţiune a ei mă consulta sau mă lua părtaş, ţinând cont de opiniile mele atunci când acestea erau diferite – fac acest apel către aceia care mai gândesc încă. Nu aş fi făcut acest apel dacă răspunsul meu dat invitaţiei Preşedintelui Iohanis nu ar fi stârnit un val atât de mare de reacţii – de la aprecieri (pe care nu le merit) până la cele mai abjecte injurii (care trec pe lângă mine fără să lase nicio urmă). Fără a intra într-o polemică cu cei care mă înjură, ci doar pentru a le explica celor de bună credinţă care nu au înţeles gestul meu că eu nu manifest o lipsă de respect faţă de martirii şi victimele comunismului ci, mai curând, o lipsă de respect faţă de lipsa de respect la adresa acestora”, a scris, pe Facebook, Leontin Horațiu Iuhas.

Adauga comentariu