Ludovic Orban şi-a luat mandolina şi a semi-demisionat din grupul parlamentar PNL, dar nu și din partid. Acum ne cântă despre "conducerea ruptă de realitate din cauza unui nor de prafuri" şi face glumiţe de autobază despre jocul de golf

Fostul președinte al PNL, Ludovic Orban, și-a anunțat, marți dimineața, în plenul Parlamentului demisia din grupul parlamentar al PNL, precizând însă că nu demisionează încă și din partid. El a anunțat că își va continua activitatea ca parlamentar neafiliat. Orban a lansat acuzații dure la adresa lui Florin Cîțu și a președintelui Klaus Iohannis: ”Conducerea ruptă de realitate din cauza unui nor de prafuri trebuie să plece acasă. Liberalii să renunțe la golf”.

Mai mult ca sigur a fost scos din toate cărţile politice prezente şi viitoare, de aceea se cântă public. Dar să vedem ce ne cântă Şică Mandolină acum (de la altă masă):

  • Obligația morală pe care o am față de cetățenii români este aceea de a-mi respecta angajamentele din campanie. Din păcate azi nu am altă soluție pentru a fi consecvent decât de a mă despărți sper eu temporar de colegii mei din grupul parlamentar.
  • Ceea ce s-a întâmplat în ultimele patru luni depășește orice imaginație. Atâtea poziții împotriva interesului României nu mi-a fost dat să văd într-o perioadă atât de scurtă de timp. S-a creat o criză artificială, a fost făcut praf un partid politic, praf coaliția și în plină priză pandemică și economică practic cetățeanul român a fost fără un guvern în deplină capacigtate de exercițiu oferindu-se un circ politic.
  • Nu pot să fiu părtaș la acest mod de a face politică. Nu accept să sufăr o operație de lobotomie, pentru că numai lobotomizat aș putea asista complice la acest atentat la interesul național.
  • Nu îmi dau încă demisia din PNL. Este partidul căruia i-am dedicat toata viața matură. Pentru a rămâne în PNL am câteva condiții. Conducerea ruptă de realitate din cauza unui nor de prafuri trebuie să plece acasă. Liberalii să renunțe la golf. PNL să se întoarcă cu fața la cetățeni și cu spatele la chiriașul de la Cotroceni.
  • Cel care trebuia să fie la cârma țării e probabil al pescuit sau la schi. Rămân în continuare dedicat unei activități parlamentare care să apere democrația de orice tentativă de putere personală sau de grup.

Ce s-a întâmplat, de unde atâta haleală cu polonicul cel mare?

Ludovic Orban a pierdut alegerile interne la congresul din 25 septembrie în fața lui Florin Cîțu. De atunci, a intrat într-un război public al declarațiilor atât cu președintele Klaus Iohannis cât și cu noul lider PNL. Orban a demisionat și de la șefia Camerei Deputaților, anunțând că tatonează perspectiva ruperii PNL și formării unui nou partid. În sprijinul său s-au manifestat vreo 30 de parlamentari PNL, majoritatea legaţi ombilical prin sinecuri de ceea ce a fost Ludovic Orban: preşedinte al PNL şi premier. Dar măcar unul a declarat că a fost "semnat" fără să ştie şi să fie de acord. Dar, fiind vorba despre curve politice şi în acest partid, toţi vor aştepta să vadă cum decurg lucrurile înainte de a ridica flamura maronie a jihadului politic.

Deputatul Antonel Tănase va demisiona din grupul parlamentar PNL: "Nu poți să conduci partidul ca la bursă sau ca FDGR-ul"

Un exemplu de poamă legată ombilical de Orban este şi proaspătul demisionar Antonel Tănase. Asta apropos de conducerea unui partid ca la bursă.

Sub aripa lui Ludovic Orban, instituțiile guvernamentale au devenit un fel de “plantație” pentru cei mai apropiați oameni ai fostului premier. Unul dintre vârfurile acestei relații de prietenie este ex-secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, devenit, în urma alegerilor din 6 decembrie 2020, deputat. Practic, Tănase îl avea șef tot pe Orban, atât pe linie de partid, cât și pe linie de serviciu. Iar Antonel Tănase se dovedește a fi liderul informal al unei subrețele de business “croșetat” cu partidul, dar și cu anumite posturi din instituțiile aflate în subordinea Guvernului. O astfel de “plantație” pare a fi Administrația  Fondului pentru Mediu, loc de “refugiu” al rețelelor de partid. 

Există documente la Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la rapoartele referitoare la veniturile și cheltuielile efectuate, în  campania electorală din 2019, de către Partidul Național Liberal, din care rezultă că partidul a încasat venituri totale de 400.000 de lei și a efectuat cheltuieli de 7.642.169,3 lei. Din care 766.379,8 lei reprezentau cheltuieli diverse, inclusiv pentru plata asigurării serviciilor prestate de mandatarul financiar. Ulterior, în data de 24 decembrie 2019, a fost depus un raport similar pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale, din care rezultă că PNL a realizat venituri de campanie în sumă 18 milioane de lei și a efectuat cheltuieli, tot de campanie, de 17.539.799,93 lei. 2.035.364,93 lei reprezentau cheltuieli diverse, care cuprindeau și plata serviciilor prestate de mandatarul financiar. 

Ambele rapoarte au fost întocmite de către compania Contabilitate & Fiscalitate Neculcea SRL, în calitate de mandatar financiar al Partidului Național Liberal, firmă reprezentată de un anume Cristian Neculcea. 

Potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, SC Contabilitate & Fiscalitate Neculcea SRL a fost înființată în data de 9 februarie 2016, se ocupă cu activități de contabilitate și audit financiar, precum și cu consultanța în domeniul fiscal. Firma are doi asociați persoane fizice, respectiv soții Mariana și Cristian Neculcea.

Ori acest Cristian Neculcea este partenerul de afaceri al lui Antonel Tănase, fost trezorier al Partidului Național Liberal și fost secretar general al Guvernului Orban.

Conform Jurnalul Naţional, Antonel Tănase a înființat, în data de 16 ianuarie 2003, la rândul său o companie de contabilitate, denumită SC Cont Consult & Services SRL, alături de actualul senator PNL, avocatul Cătălin Daniel Fenechiu, dar și de un anume Gheorghe Sandu. Aceștia din urmă au părăsit structura acționariatului în data de 7 decembrie 2004, Antonel Tănase rămânând asociat unic. În data de 3 iulie 2008, Antonel Tănase renunță la mandatul de administrator al companiei și îl numește chiar pe Cristian Neculcea, cel care a întocmit, la alegerile prezidențiale, rapoartele PNL. Pentru ca, exact în campania electorală aferentă turului al doilea, pe 6 noiembrie 2019, Antonel Tănase să decidă cooptarea, ca nou asociat, a lui Cristian Neculcea, căruia i-a cesionat 5% din capitalul social al SC Cont Consult & Services SRL.

Lucrurile devin interesante odată cu identificarea într-o agenție a statului a lui Cristian Neculcea

Pe portalul Agenției Naționale de Integritate sunt postate mai multe declarații de avere și de interese ale acestuia, din care rezultă că partenerul de afaceri al lui Antonel Tănase lucrează ca referent de specialitate la Direcția Economică a Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Conform unuia dintre aceste documente, întocmite în data de 10 iunie 2019, soția lui Cristian Neculcea, Mariana, este inspector la Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 6, instituție aflată în subordinea Consiliului Local al Primăriei Sectorului 6.

Potrivit aceluiași document, la capitolul venituri, se notează faptul că societatea Contabilitate & Fiscalitate Neculcea SRL a avut o activitate destul de profitabilă, în anul fiscal anterior întocmirii acestei declarații de avere, activitate care a generat dividende de 21.641 de lei pentru asociatul Cristian Neculcea și de 17.638 de lei pentru asociatul Mariana Neculcea.

Antonel Tănase, secretar general al Guvernului Orban, actual deputat PNL și ex-mandatar financiar al campaniilor electorale ale PNL, este asociat într-o companie cu Cristian Neculcea, la rândul său mandatar financiar al campaniilor electorale ale PNL, angajat la Administrația Fondului pentru Mediu. Același Antonel Tănase este asociat cu fostul director al TAROM, Gabriel Stoe, a cărui soție, lucrează, de asemenea, la Administrația Fondului pentru Mediu. 

Instituția respectivă, aflată în subordinea Ministerului Mediului, se ocupă cu gestionarea programelor finanţate din fonduri naţionale, precum și cu gestionarea Fondului pentru mediu. AFM finanțează 26 de categorii de proiecte și programe naționale, de la managementul deşeurilor cu reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, la împădurirea terenurilor degradate, reconstrucţia ecologică şi gospodărirea durabilă a pădurilor, ori de la refacerea siturilor contaminate istoric, cu excepţia celor reglementate prin legi speciale, la efectuarea de monitorizări, studii şi cercetări în domeniul protecţiei mediului şi schimbărilor climatice privind sarcini derivate din acorduri internaţionale, directive europene sau alte reglementări naţionale sau internaţionale, precum şi cercetare-dezvoltare în domeniul schimbărilor climatice. De asemenea, ANM se ocupă și cu Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național.

Conform Jurnalul Naţional, după plecarea lui Costel Alexe de la Ministerul Mediului, șef al ANM a fost numit administratorul companiei sale, Ștefan Andrei Cazacu. Acesta din urmă a administrat, până în vara anului trecut, societatea fostului ministru, care avea sediul exact la adresa din localitatea ieșeană Sculeni, unde procurorii DNA arată că s-a livrat șpaga, constând în cele 22 de tone de tablă. Cazacu a primit, ulterior, un post de consilier al ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, după care a ajuns la Administrația Fondului pentru Mediu, unde a stat până când președintele României a semnat pentru punerea sub acuzare a lui Costel Alexe - alt apropiat al lui Ludovic Orban. 

Anterior, însă, conducerea AFM a fost asigurată de Andreea Kohalmi Szabo, numită ca președinte la mai 2020, la propunerea lui Costel Alexe și a lui Antonel Tănase. Andreea Kohalmi este nimeni alta decât fiica Luminiței Kohalmi, fost consilier al Elenei Udrea, dar și al lui Iulian Fota, care a condus Departamentul Securității Naționale, în timpul mandatului lui Băsescu de la Palatul Cotroceni.

Ca proaspăt deputat PNL, fostul secretar general al Guvernului Orban, fost trezorier al PNL și președinte al filialei PNL Sector 3, Antonel Tănase, a depus, la data de 29 decembrie 2020, o declarație de avere din care aflăm că a contribuit la campania electorală parlamentară a partidului, din 6 decembrie 2020, cu suma de 133.800 de lei.

ntonel Tănase a realizat, în ultimul an fiscal anterior depunerii documentului, venituri de 87.029 de lei ca economist la Registrul Auto Român, de 42.073 de lei ca expert contabil la ADAF, 22.510 lei ca secretar general al Guvernului, de 32.239 de lei ca membru al CA al Eximbank și de 20.970 de lei, din servicii contabile prestate ca persoană fizică autorizată. La acestea se adaugă dividendele. De la SC Cont Consulting & Services SRL a încasat dividende de 266.000 de lei, iar de la SC Cont Consulting Servicii Audit SRL a încasat 156.798 de lei.

Cont Consulting & Services SRL, pe care Tănase o împarte cu Neculcea, de la Mediu, a derulat și contracte cu companii ale statului, către care a prestat sau prestează servicii contabile. Le declară chiar el, în documentele depuse ca deputat. La 1 septembrie 2015, încheie cu Arcadia 2000 SA, un contract, care expiră la 1 septembrie 2021, în sumă de 30.000 de lei. Arcadia 2000 SA este deținută, în totalitate, de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS).

La 18 mai 2015, societatea încheie un alt contract, în valoare de 48.000 de lei, care expiră la 31 martie 2021, cu Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară (CENAFER), din cadrul Ministerului Transporturilor.

Tot până la 31 martie 2021 durează și contractul încheiat în 15 martie 2018, în valoare de 60.000 de lei, cu Oficiul Român pentru Drepturi de Autor (ORDA). Și tot la 31 martie 2021 încetează și contractul încheiat la 1 ianuarie 2020 (când Tănase conducea deja SGG), cu Energonuclear SRL, în valoare de 9.000 de lei. Energonuclear este deținută de Nuclearelectrica, CEZ AG, GDF Suez și Enel.

Cum să nu demisionezi cu mânie de capitalist de cumetrie din Greupul Infracţional Organizat care nu-ţi mai poate facilita şmenurile?

Adauga comentariu