Mere cu aromă de tutun descoperite la frontieră

3.400 de țigări ascunse în cutii cu mere. Asta au descoperit polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca în bagajele unei femei din Republica Moldova.

”În data de 16 iulie, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca- I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, cetățeanul moldovean Larisa M., în vârstă de 54 de ani, pasager într-un microbuz înmatriculat în R. Moldova. În baza profilului de risc şi pentru valorificarea unor informaţii, polițiștii de frontieră şi lucrătorii vamali au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra bagajelor, şi au fost descoperit, ascunse în cutii cu mere aparţinând femeii, 3.400 de ţigarete (170 de pachete), cu timbru de acciză R. Moldova şi Duty Free”, a declarat Denis Lazăr, purtător de cuvânt al ITPF Iași.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura confiscării ţigărilor în valoare de 782 lei şi sancţionarea contravenţională a persoanei cu amendă în valoare de 5.000 lei.

 

Adauga comentariu