Peste 100 de școli din județ nu au autorizații sanitare de funcționare sau autorizație de securitate la incendiu

Mai sunt doar câteva zile până la începerea școlii în întreaga țară. Oficialii Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași precizează că 40 de unități de învățământ din cele 221 care au personalitate juridică nu au autorizație sanitară de funcționare, fie pentru că sunt în derulare lucrări, fie pentru că nu există apă potabilă la nivelul comunei.

O asemenea unitate în care este Școala Gimnazială Popești, Hadâmbu, Poieni, Scânteia, Grajduri, iar școlile din Liteni, Erbiceni, Popești, Hadâmbu și Scânteia au grupuri sanitare în curte. Școala Gimnazială Grajduri nu a primit autorizație sanitară de funcționare pentru că își desfășoară activitatea într-o clădire veche.

La Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ciobanu” Andrieşeni, autorizaţia a fost retrasa în anul 2016 în vederea remedierii unor deficienţe.

Şcoala Gimnazială Nr. 1 Comarna se află în proces de reabilitare, în timp ce Şcoala Gimnazială „Ion Hăulică” Ipatele a fost reabilitată, iar până în prezent nu a fost efectuată recepţia lucrărilor. De asemenea, Şcoala Gimnazială Răchiteni necesită lucrări de reabilitare.

Din totalul de 1.470 de clădiri ce aparţin unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din judeţul Iaşi, 1.054 clădiri se supun procedurilor de obţinere a autorizaţiei de securitate la incendiu. Dintre acestea, situaţia autorizaţiilor de securitate la incendiu este următoare:

Pentru 155 clădiri a fost obţinută autorizaţia de securitate la incendiu, iar pentru 103 clădiri pentru care este obligatorie autorizaţia de securitate la incendiu, aceasta nu a fost obținută.

Exemple:

 

  • Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași – la Corpul B au fost returnate documentele de către ISU Iaşi în vederea refacerii scenariului la incendiu;
  • Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași – la extinderea realizată la această unitate de învăţământ nu s-a eliberat autorizația de securitate la incendiu, deși construcția este finalizată, deoarece trebuie construit un rezervor de apă care să asigure alimentarea instalației de stingere a incendiilor, iar compania de apă nu asigură debitul şi presiunea necesare;
  • Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iași – la sala de festivități a colegiului este necesară efectuarea unor lucrări de reabilitare care să asigure îndeplinirea normativelor pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu;
  • Şcoala Gimnazială „Aron Vodă” Aroneanu – au fost returnate documentele de către ISU Iaşi în vederea remedierii unor deficiențe;
  • Şcoala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Mirceşti – au fost returnate documentele de către ISU Iaşi în vederea remedierii unor deficiențe

Pentru 796 clădiri nu este obligatorie obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu.

Adauga comentariu