Planul de administrare al Aeroportului Iași este criticat de consilierii județeni

Romeo Vatră, liderul consilierilor județeni ai PNL Iași, a anunțat că national liberalii vor depune un proiect de revocare al întregului Consiliu de Administrație al Aeroportului Iași. Totodată, consilierul județean critică, punct cu punct, planul de administrare al aeroportului, care a ajuns pe masa CJ în urmă cu două săptămâni.

”Am așteptat cu foarte mare interes planul de administrare al noului Consiliu de Administrație  al Aeroportului. După o lungă aşteptare, în care am asistat la demontarea echipei de manageri care a făcut performanță la aeroport în paralel cu politizarea, mai bine zis, pesedizarea conducerii aeroportului, abia la sfârșitul lunii august a fost propus autorității tutelare noul plan de administrare.Noul plan de administrare  pe care l-am primit la CJ este un document incoerent, care nu reflectă nicio viziune clară de dezvoltare și are în conținutul său o serie de date inconsistente. Planul de administrare nu prevede acțiunile și resursele necesare atingerii obiectivelor stabilite, așa cum este stabilit prin lege. Managerul și Consiliul de Administratie nu și-au asumat nicio variantă concretă de dezvoltare a Aeroportului”, a declarat Romeo Vatră.

Consilierul județean a mai vorbit despre extinderea platformei de parcare pentru avioane, de la 9 la 14 avioane.

”Nu înțelegem cum de această extindere este estimată în mod cu totul surprinzător și nerealist la 15 milioane de euro, când pista noua de 2,4 km a costat 20 milioane de euro. Au prognozat realizarea lucrării până la 1 noiembrie 2019. Această platformă trebuia să fie gata la 1 ianuarie 2019.  Concluzia este că nu au în acest moment o soluție de finanțare pentru această investiție. Turnul de control, care apare și în scrisoarea de asteptări, va fi făcut pe partea de est sau pe partea de vest, nu se spune clar unde va fi amplasat acest turn, dar estimeaza că va costa 3 milioane de euro, fără a specifica de unde a luat și aceasta sumă.  Nu se specifică nici care este termenul estimativ de finalizare și cât durează lucrarea”, mai susține Vatră.

Romeo Vatră mai vorbește și despre faptul că nu sunt trecute sursele de finanțare pentru extinderea terminalului și că sunt nereguli și în ceea ce privește zona cargo și reabilitarea clădirii Aviației Utilitare.

”În ce privește zona cargo și reabilitarea cladirii Aviației Utilitare, locul unde se intenționează a se muta birourile administrative și a se construi spațiile pentru zona cargo, avem două aspecte în neregulă: 1. se vorbește la viitor despre întocmirea studiului de expertiză tehnică și DALI, când acestea sunt deja realizate. Termenul de finalizare a reabilitării este decembrie anul acesta. Cunoscând banii alocați din buget, cât durează procedura de achiziție a lucrărilor de reabilitare și faptul că în vară a trecut prin CTE DALI de la aviația utilitară, consider acest termen neserios. Valoarea estimată a lucrărilor este de 16 milioane lei, finantarea se face citez “exclusiv din fonduri proprii, din profitul reinvestit în investitii”.Știm că în 2017 aeroportul a avut aproximativ două milioane euro profit brut, din care au plătit impozitul aferent și 50% cota pentru Consiliul Județean. Rămân 800.000 euro profit net. Din acest profit o parte se alocă angajaților, să estimăm că rămân  trei milioane de lei disponibili. Cum lucrarea este estimată la 16 milioane lei, zona cargo ar putea fi gata în cel puțin  5 ani. Inadmisibil!”, este de părere consilierul județean.

Cătălin Bulgariu, directorul Aeroportului Internațional Iași și Mitică Rebegea, președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Iași, au fost contactați pentru obținerea unui punct de vedere. Până la această oră, cei doi nu au dorit să facă vreun comentariu.

 

 

Adauga comentariu