REPORTAJ DESPRE CUM SĂ TE ENERVEZI SÂMBĂTĂ: O excursie la Vulcanii noroioși într-o țară scoasă din noroaie

“Am scos țara din noroaie, ca să mă exprim plastic”, a spus premierul Viorica Dancilă acum aproape doua luni, la o intâlnire cu primarii. Nici nu știu dacă e adevărat ce spune. Intr-adevar, nu mai sunt noroaie, dar ar putea ca acest lucru să fie datorat secetei prelungite și mai puțin eforturilor PSD. Există însă în România un loc care chiar trebuie lăsat în noroaie – Vulcanii noroioși din județul Buzău. Este un loc pe care tot mai mulți bucureșteni îl aleg pentru o excursie de o zi de weekend. Că doar nu ești cretin să îndraznești să mergi pe Valea Prahovei, ca să parcurgi 100 de kilometri dus în 5 ore si 100 de kilometri la întoarcere în alte 5 ore... Așa că pleci dimineață spre Buzău, intri pe waze și constați că în doar două ore și ceva ajungi, de exemplu, la Sărata Monteoru ori la Vulcanii Noroioși. Și cum la Sărata Monteoru ai mai fost și ai poposit la singurul restaurant bun din stațiune, dar nu ai mai prins locuri și la singura piscină civilizată, încerci Vulcanii Noroioși.

Un reportaj cu țara-n gât de Marius Huc

 

PRIMA ÎNTREBARE: PE UNDE O IEI? UN RĂSPUNS: HABAR N-AM! RĂSPUNS CORECT: O LUĂM PESTE TOT

 

Distanța e relativ mică si timpul în care ajungi acolo este acceptabil. Dacă ar fi existat Autostrada Moldova, nici nu ai fi apucat bine să bagi în viteza a 5-a că ai fi ajuns în imediata apropiere a Vulcanilor noroioși. Da, acea autostradă pe care o dorim #șîeu, #șîtu, #șînoi, dar pe care nu au facut-o timp de 30 de ani #niciei, oamenii politici. Dar drumul e frumos, chiar dacă cu gropi pe care dacă ai fi mers de multe ori pe acest traseu, le-ai fi cunoscut de când erau mici. Ar fi crescut sub ochii tăi! Și te minunezi de cât de frumoasă e țara asta și cât de muncitori îi sunt oamenii. Ca niciodată, pământul e lucrat tot și tractoarele bâzâie pe ogoare chiar dacă e sâmbătă. Când oprești mașina ca să respiri aer curat pe care îl poluezi imediat cu fum de țigară, vorbești cu tractoristul care tocmai a luat și el o pauză și afli că da, oamenii muncesc, s-au dat subvențiile la timp, dar nu mai ară pentru ei ci pentru o societate olandeză care acum câțiva ani a cumpărat mii de hectare de teren arabil. Repornești mașina cu un oarecare gust amar și îți continui drumul spre Vulcanii noroioși. Măcar știi că acolo e o rezervație naturală ocrotită de statul român. Fără să ai ceva împotriva investitorilor străini te gandești că „uite, mai are și România ceva al ei, chiar la ea acasă“. Waze-ul îți spune că mai ai doar 15 kilometri și ajungi, așa că faci dreapta din drumul Buzău – Brașov și imediat începi să înjuri! Drumul județean arată și el ca fiind de origine vulcanică. Din 10 în 10 metri întâlnești câte un crater! Gropile sunt atât de judicios amplasate încât dacă ratezi una, fii sigur că a doua îți este destinată. O iei în plin, zăngănindu-ți dinții și ținînd serios de volan, ca să nu te duci în râpă. Aproape 45 de minute le parcurgi până să ajungi la Vulcanii noroioși. Există și o porțiune în care șoseaua este lipsită de asfalt cu desăvârșire. Nori de praf se ridică în urma mașinii din fața ta și se așează pe propria mașină. Dacă te gândești la capra vecinului, să nu fii îngrijorat! Tocmai l-ai umplut de praf și de nisip pe cel din spatele tău. Dacă a avut proasta inspirație să lase geamurile jos ca să respire aer curat, să fii sigur că acum mestecă nisip. Nu e foarte supărat pe ce are în gură ci pe faptul că tocmai i-ai dilit parbrizul cu o piatră. Dar treci și de porțiunea neasfaltată și te întorci la gropile din asfalt, care acum îți par o minune înfăptuită de drumarii noștri milionari. Prin cap îți trece și gândul că nu ar fi deloc bine să te întorci după apusul soarelui. Evident că șoseaua nu are marcaje. Te și gândești cum dracu' ar fi să tragă ăștia dungi ocolind gropile. Ar arăta marcajele precum pișatul boului.

CE MINUNE CĂ EȘTI, CE MIRARE CĂ EȘTI PROST

Îți faci cruce când ajungi în parcare (atenție, există o parcare care costă 5 lei iar la 50 de metri este una gratuită!) și te bucuri că, în sfârșit, vezi minunea. Costă doar 4 lei de persoană să vezi Vulcanii noroioși, monument al naturii cum rar există în Europa. Chiar de la intrare constați că implicarea statului român în păstrarea acestui monument este la fel de rară. De la Consiliul județean al dacilor liberi până la Consiliul județean actual, s-a executat o durere în bască greu de acceptat. Cu umor și cu resurse minime, un ONG a făcut câteva panouri de informare foarte haioase. Cu zâmbetul pe buze, citești despre cum poți să iei amendă dacă ești nesimțit sau pur și simplu, ai nimerit aici crezînd că vii la un concert al lui Adrian Minune sau la Untold (după preferințe!). Afli că noroiul care iese cu bulbuci din cratere vine de la o adâncime de 3000 de metri, că e amestecat cu gaze și, uneori cu petrol. Te gândești din nou că țara asta e atât de bogată încât și noroiul e valoros. Dar Dumnezeu i-a dat, nu i-a băgat și în traistă! Pe marginea craterelor, mulțimea se adună și privește cum lava atipică iese la suprafață, printr-un efort uriaș. De pe marginile craterului se scurg la vale cantități infime de noroi și imediat te gândești cât chin pentru magnifica natură ca se creeze peisajul selenar în care ai ajuns. De jur-imprejur, in zeci de mii de ani, gram după gram de noroi, s-a creat un peisaj unic, călcat în picioare acum de iubitori ai naturii dar și de habarniști pentru care o excursie de o zi înseamnă doar distracție de bumtzi bumtzi. În pământul uscat observi că există și turiști străini. Mai bine lipsă de așa ceva când vezi că au scrijelit numele țării din care provin: Spania. Luni de zile îi va lua naturii să acopere imbecilitatea unora. La fel cum tot așa se întâmplă și cu urmele unora care și-au verificat forma tălpii încălțămintei pe noroiul proaspăt adus de la 3000 de metri adâncime. Dacă un asemenea monument al naturii ar fi fost în Spania, ne-am fi dus în limbă să îl vedem, să facem fotografii pe care apoi să le postăm pe Facebook sau pe Instagram. Și am fi plătit nu 4 lei, ci 40 de Euro. Și am fi apreciat și eforturile statului spaniol sau ale Consiliului „județean” pentru modul în care au înțeles să facă o alee de lemn la o înălțime de un metru deasupra craterelor, ca să nu își bată joc oricine, în cateva minute, de ceea ce a făcut natura în zeci de mii de ani. Dar așa, avem această minune a lui Dumnezeu aici, sub nasul nostru. De ce nu am distruge-o, că ne pricepem la asta! Se apropie ora prânzului și părăsești Vulcanii noroioși cu sentimente amestecate: te bucuri că i-ai văzut și te ingrozești de nepăsare si de nesimțire. Și parcă ai mânca ceva, că ai plecat de câteva ore de acasă și ai mai și urcat pe dealurile de noroi, așa că ești obosit. Te indrepți către unicul restaurant de la intrarea în rezervație și constați că primul lucru pe care îl vezi din drum nu este nici meniul scris pe o tablă, nici un angajat care să te convingă să intri în crâșmă, ci wc-urile fără uși, cu faianță pusă prost. Iți piere și ultima dâră de încredere și îți propui să pleci, să mănânci în altă parte. Poate chiar acasa...

UNDE EȘTI TU, NUȚICO? CUI NE-AI LĂSAT?

La întoarcere, urmează din nou calvarul celor 15 kilometri de drum nenorocit! Și îți cade fisa cu tot cu telefon! Nu cumva din Buzău a plecat lumina turismului românesc, Elena Udrea? Oare nu a avut macar o fărâmă de orgoliu local? Să facă și ea ceva pentru județul care a trimis-o la București ființă blondă, suavă și plăpândă și devenită apoi numărul doi în statul român? Că doar nu putem spune că în Guvern i-a fost șef Boc. Ăla lucra 8 ore pentru Băsescu, 8 pentru Udrea și alte 8 le dormea. Nu și-ar fi dorit Udrea să se spună și despre ea clasica și monstruoasa expresie „a furat, dar a și făcut ceva”? Așa, rămâne doar cu „a furat”, fie-i șederea scurtă în Costa Rica!  

Adauga comentariu