Treizeci de ani de impostură

Despre Revoluţia din Decembrie ’89 s-au scris şi s-au spus multe: adevăruri şi neadevăruri – şi încă mai sunt multe adevăruri şi neadevăruri de spus. Şi întrebări de pus şi de răspuns. Întrebarea corectă este nu “cine se face vinovat de uciderea Eroilor?” (se ştie), ci, de ce, după 30 de ani, NIMENI nu a dat UN RĂSPUNS OFICIAL la această întrebare...

După 30 de ani, Revoluţia (16 – 22 decembrie 1989) se reduce la comemorări şi parastase. Şi la discuţii despre “merite deosebite” pentru participanţii (cu voie sau fără de voie) la lovitura de stat pusă la cale de Ion Iliescu şi gaşca sa – cea care ne-a costat aproape 1000 de morţi şi 3000 de răniţi în doar 4 zile. Nimeni nu răspunde, ÎN MOD OFICIAL, întrebărilor orfanilor şi văduvelor rămaşi în urma morţilor. Şi nici întrebărilor celor schilodiţi cu arma de foc pe străzile marilor oraşe din România.

Revoluţia din Decembrie a avut de toate: momente sublime, eroi, călăi, dintre care unii s-au transformat mai apoi în eroi, şi eroi adevăraţi, care au fost uitaţi. A fost un lucru 100 la sută românesc, pentru că acum românii au de toate, dar în proporţii greşite.

Trei decenii au trecut de când România a schimbat aberația comunismului cu haosul tranziției. Copiii născuți în acele zile, în care România își căuta un drum prin Europa, sunt acum oameni mari. Mulți dintre ei și-au găsit singuri drumul prin Europa, lăsându-și țara în mâinile acelorași hoți care, în urmă cu treizeci de ani, s-au cățărat pe trupurile sfârtecate de gloanțele armatei române și au confiscat România. Țara trăieşte de atunci în minciună și impostură. Libertatea pentru care au murit oameni în 16 – 22 decembrie 1989 a fost confiscată și transformată de clasa politică în debandadă.

Din păcate, democrația în România s-a clădit pe fals, dezinformare și un simulacru de proces. Ce putea să urmeze după un așa început? Sărbătorim în aceste zile treizeci de ani de libertate? Nu prea avem ce sărbători. În schimb, am face bine să ne comemorăm morții, să vărăsm o lacrimă la mormintele lor și să ne întrebăm – pentru a câta oară? – ce ne-a adus nouă sacrificiul lor?

Libertatea de a ne lua lumea în cap.

Singurii care ar avea ceva de sărbătorit zilele acestea sunt politicienii care au condus România încârdășiți în regimurile Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis. Ei au avut cu adevărat libertate. Libertatea de a vinde la fier vechi fabricile României. Libertatea de a înstrăina resursele minerale și energetice ale țării. Au fost liberi să spună orice la televiziunile și în ziarele pe care le-au finanțat din banii publici. Au fost liberi să-și construiască palate și să strângă averi sfidând legile și banul public. Timp de 30 de ani, infractorii care s-au cocoțat pe scaune „înalte” au fost liberi să fure până și banii alocați pentru medicamentele bolnavilor cronici. În acești 30 de ani care au trecut de la Revoluția confiscată, oamenii cumsecade nu și-au mai găsit locul în zonele unde se iau decizii. Consiliile locale, cele județene, Parlamentul, Guvernul s-au umplut de impostori, mincinoși și hoți. Sistemul instaurat după Decembrie 1989 a eliminat majoritatea oamenilor cinstiți din zona de decizie. Excepţiile doar întăresc regula.

Pentru noi, „proștii” plătitori de taxe și impozite, libertatea la care visam în decembrie 1989 s-a transformat în umilință. Umilința de a fi tratați ca cetățeni de mâna a doua în toate țările civilizate din lume. Umilința de a fi ignorați de autorități, de a învăța în şcoli insalubre, de a fi tratați în spitale fără medicamente și dotări minime. Am fost manipulați, mințiți, furați de o clasă politico-economică insalubră, care și-a găsit rădăcini în evenimentele din Decembrie 1989. Am vrut să ne închinăm liberi unui Dumnezeu al iertării și iubirii. Am primit în schimb un cler plin de foști securiști, catedrale megalomanice, mănăstiri poleite cu mult aur și moaște. Timp de trei decenii am învățat că legea este facultativă și o respectă numai proștii, în timp ce băieții deștepți ne sfidează căţăraţi pe tricolor, fără ca nimeni să nu-i întrebe despre afacerile lor necurate.

Toate poveştile despre Revoluţie s-au scurtat. Cum s-au scurtat toate poveştile despre prezentul şi viitorul României. Fără întrebări şi răspunsuri nu există poveşti – li se termină cuvintele. Şi e păcat. Că dincolo de întrebările care au un răspuns clar (dar NU OFICIAL), de genul: „Cine-a tras în noi?”, sunt cele nespuse şi care ar trebui să-şi afle un răspuns: „Ce am acum şi fără de care nu ştiu cum am trăit înainte de ’89?”; „Câte din vise mi s-au împlinit?”.

Şi, gata!

Adauga comentariu